Dupa povestea lui Lucky, acum Piri, care a avut sansa deosebita sa aiba parte de o familie care sa o doreasca, dar tocmai in Germania (fapt ce ne-a dezamagit un pic, avand in vedere faptul ca, din pacate sunt prea putini romani care sa faca acest lucru), a venit momentul sa va prezentam si povestea lui Ochisori, acum Boticel.

Boticel este o catelusa, care a trait pe strazi, probabil dintotdeauna;in schimb, o catelusa foarte frumoasa, inteligenta, deosebita.

Multumita unei mari iubitoare de animalute, Boticel, pe atunci Ochisori a fost adusa la cabinet pentru sterilizare si inca de atunci ne-am promis cu totii ca o sa incercam sa-i gasim o familie care sa o doreasca cu adevarat.

Si a sosit si ziua cea mare; Ochisori, acum Boticel a ajuns cum nu se poate mai bine. Din fericire, mai exista si oameni care inteleg ca nu rasa si pretul dau valoarea unui caine si ca luand un caine de pe strada va face cel putin doua lucruri bune: ii oferi acelui catelus neajutorat un camin si totodata el te va recompensa din belsug si neconditionat cu recunoasterea, dragostea si devotamentul lui. Asadar, acum Boticel locuieste la curte unde pe langa faptul ca este un foarte bun prieten si partener de joaca al copiilor acestei familii, a inceput sa si latre aparand familia care i-a facut atata bine.
Ne-a bucurat foarte mult acest moment de aceea am dorit sa vi-l prezentam si dumneavoastra si bineinteles pentru a arata ca se poate.

P.S. Intre timp i-am scos si cercelusul de la ureche.